Capitolul 7.
O adiere rece imi mangaie obrazul fierbinte si
uscat, ros de suferinta durerii. O mangaiere care imi alina ranile, e bine, o,
ce bine e. Incerc sa ma afund cat mai mult in aceasta stare de bine. Ceata mi
se ridica de pe pleoape si incep sa imi dau seama ca stau intr-o pozitie
incomoda. E tare si ma dor oasele. Sunt amortit si mi-e frig.
Incerc sa deschid ochii cu o oarecare frica. Nu
stiu daca am lesinat. Daca am fost omorat, daca cineva mi-a dat foc de viu sau
daca mi-a taiat gatul. Sau poate am fost otravit. Poate ca sunt in strada, in
vreun sant sau poate ca sunt chiar in sertarul rece de la morga.
Ochii mi se deschid usor. Simt un usor disconfort,
ma dor orbitele.
E noapte. Incerc sa privesc tavanul. Crapaturile si
becul ce atarna din tavan imi sunt cunoscute. Intorc usor capul si privesc in
dreapta. Peretii. Da, aceleasi denivelari. De cate ori am zis sa le indrept. Sunt
la mine in camera. Pe podea. Cu geamul larg deschis. As vrea sa oftez usurat.
Imi convine mai mult aceasta situatie decat cea a unui sertar de la morga.
Ce s-a intamplat? Ce dracu caut pe jos? Nu
obisnuiesc sa beau, nici sa tag pe nas. Si totusi…
Ultimile clipe mi se deruleaza in fata ochilor.
Atunci imi dau seama.
Isabela? Unde e Isabela? Trebuie sa o gasesc.
Isabela, Isabelaaaaaaaaa, Isabelaaaaaaaaaaa- o
strig ca un descreierat.
Astept. Nici un raspuns. Doar ecoul strigatelor
mele care se pierd in noapte. Mi-e frica. Ce s-a intamplat?
Vreau sa imi raspunda. Vreau sa stiu ca este bine.
E in pat? Dau sa ma ridic. Ma apuc de marginea patului cand o durere in
omoplati matintuieste la podea. Las sa-mi scape un urlet sec si galgait. Nu ma
pot ridica, nu ma pot misca. Ma simt lipsit de puteri iar trupul imi este prins
la menghina. Oasele imi trosnesc. De abia reusesc sa respir normal.
Stau cu mintea goala pe podeaua mea rece, in
mijlocul noptii, in mijlocul camerei din mijlocul apartamentului jegos. Astept
ca minutele sa treaca. Astept ca puterea sa imi revina. Vreau sa ma ridic dracului
de aici si sa vad ce s-a intamplat.
Obrajii mi se aprind din nou. La inceput ca o
valvataie timida dar care este aţâţată cu tone de
gaz. Caldura pune stapanire pe mine, din nou.
Ma apuc de noptiera cu o mana iar cu cealalta ma
sprijin de podea. Ma ridic din a 3-a incercare.
Ochii incep sa mi se obisnuiasca cu intunericul.
Acum vad. Isabela nu este in pat. Nu este in camera. Vreau s-o sun. Imi caut telefonul. Stai, nu
am cum s-o sun. Nu am numarul ei de telefon. Nu m-am gandit ca mi-ar putea fi
de folos. O aveam sub mine, ce dumnezeu.
Ma tarasc pana la usa dormitorului. Ma fortez, urlu
si o deschid. Un scartait ascutit ma face sa mai arunc o injuratura cacatului
de apartament in care stau. Bezna, sunt cufundat in bezna.
Caut pe peretele rece intrerupatorul. Fiecare
atingere cu caramida rece scoate sfaraituri din palmele-mi fierbinti. Doare. O
durere scurta si adanca. Cu o ultima fortare aprind lumina. Un flash imi
strafulgera creierul fierbinte. Acum e lumina dar tot nu vad nimic. Totul e
alb. Ma sprijin de perete si inncerc sa-mi obisnuiesc ochii cu lumina
puternica.
Incep sa ma misc, incet, de-a lungul peretelui. Cu
pasi marunti reusesc sa ajung in dreptul usii celui de-al doilea dormitor.
Ma opresc. Un fior imi strabate sira spinarii. Simt
cum sudoarea imi napadeste fruntea. Inima incepe sa mi se agite in piept iar
vena gatului sta sa explodeze. Mi-e teama. Ma intind usor si caut
intrerupatorul din dormitor. Il gasesc. Cu un clic aprind lumina din dormitor. Mai
stau putin, trag aer in piept, imi pun mana in dreptul inimii pentru a o calma si
intru. Oh, telefonul meu mobil e pe masa. Ma reped la el. Este aproape
descarcat. Ceva tipic mie. Stiam ca acest prost obicei o sa se intoarca
impotriva mea odata. Speram ca totusi nu in aceste momente.
Ma uit la ecran. Este 3:16 dimineata. Asta inseamna ca am stat lesinat pe jos noua
ore.
In timpul acesta Andrei ar fi putut veni sa o ia pe
Isabela. Dar nu m-ar fi lasat lesinat. Ar fi chemat salvarea, ar fi facut ceva,
orice.
Caut in agenda telefonica numarul lui Andrei. Acum
realizez cat de tare tremur. Si nu stiu
daca de la frig sau din cauza fricii.
Duc telefonul la ureche si astept ca vocea lui
Andrei sa intrerupta taraitul stresant. Am nevoie de vocea lui. Vreau sa o aud,
sa imi spuna ca am adormit pe podea si sa ma ia la bascalie. Vreau sa-mi spuna
ca m-am imbatat ca un bou si ca el a luat-o pe Isabela pentru a nu fi nevoita
sa ma vada in halul asta. Time out. Scenariu intrerupt. Sperante aruncate la
gunoi.
Are telefonul inchis.
Primul gand care imi trece prin minte este sa o sun
pe mama lui, Maria.
O persoana speciala . A reusit sa il creasca pe
Andrei 10 ani singura.
Duc telefonul la ureche iar. Simt cum pulsul incepe
sa mi se accelereze. Spatele incepe sa mi se raceasca. Sperantele incep a
prinde din nou contur iar eu ma agat de ele cu disperare. Stau cu telefonul la
ureche si dintii inclestati. Ma doare maxilarul.
Astept timp de 30 de secunde ca cineva sa imi
raspunda... in zadar.
Ma lipesc de perete si alunec usor, in jos. Ma asez
in genunchi si incerc sa gandesc. Trebuie sa fac ceva. Trebuie sa existe o solutie, o logica. Ma intind pe podea rece a incaperii. Simt cum
somnul pune stapanire pe trupul meu. Nu inteleg de ce ma simt asa obosit. De
abia pot tine ochii deschisi...trebuie sa aflu ce s-a intamplat. Trebuie...
Absolut genial. COntinuareaaa? :o3
RăspundețiȘtergereMultumesc. Acum postez capitolul 8. :)
Ștergere