Capitolul 6.
Ne urcam in singurul taxi de pe strada. Caldura insuportabila incepe sa se
domoleasca. Deja simt cum plamanii mei incep sa revina la o temperatura
normala. Ajungem in fata blocului. Fac
pe gentlemanul din nou. Platesc taxiul ca si comanda de la bar si intrarea la muzeu. Isabela observ ca apreciza
acest lucru. Sau asta imi imaginez eu.
Iesim din taxi si urcam scarile blocului
tinundandu-ne de mana.
Deschid usa cu grija deoarece broasca are prostul
obicei de a tine cheia in ea pana vine vecinul de la 4 . Este un fel de ajutor
al scarii. Cand se strica ceva este clar ca nea Horia este acolo. Si lucreaza
si iefitn. O sticla de bere ii este de ajuns. Un om simplu dar cu o istetime
nativa. Daca ar fi avut parte de o viata mai buna si o sansa la educatie ar fi
fost un om mare. In momentul de fata as putea spune ca este ca un diamant
neslefuit, ca sa ma intelegeti mai bine.
Intram in holul meu minuscul, ne descaltam iar
Isabela se arunca in canapeaua mea prafuita din sufrageria si mai prafuita.
-
Ce film preferi? - O intreb cu o oarecare curiozitate
deoarece filmul reprezinta un tipar al caracterului, o eticheta, dupa parerea
mea. Ma ajuta sa cunosc oamenii mai bine. Mi-am format acest obicei inca din
copilarie.
- Ce zici de un horror? Vreau sa vad capete
aruncate de pereti si sange tasnind din brate amputate.
Rectific. Filmul nu poate spune nimic despre
persoana. Isabela nu are cum sa fie o maniaca insetata de sange. Este pur si
simplu imposibil. Poate ca are un moment de ratacire, toti avem la un moment
dat, nu? Sa nu aruncam cu pietre, zic. Nu, asa, din prima.
-
Nu este chiar genul meu dar ma sacrific de data asta.- ma
smiorcai eu mai ceva ca o fata aflata pentru prima data la menstruatie.
-
Vai, saracutul de tineee! Ai fi preferat o telenovela?
Ceva lacrimogen? Sau poate desene animate cu mica sirena? Cei trei purcelusi?
Agugugu?- incheie ea apoteotic introducandu-si un deget in gura si sugand cu
pofta. Fara conotatii sexuale, din pacate. Pacatele mele…
-
Se vede ca esti prietena cu Andrei… - ii arund eu verde
in fata.
Ma ridic de pe canapea si ma duc la telefon. Apas
butonul de pe casuta vocala.
« Aveti 2 messaje «
- Felix, sunt Andrei. Nu cred ca pot veni astazi
seara sa o iau pe Isabela. Familia mea se ocupa cu o inmormantare iar eu
trebuie sa le fiu alaturi. Te rog nu te supara pe mine. Te rog.
Bipaitul de sfarsit de mesaj rasuna in camera. Nu
pot sa spun ca aceasta veste ma intristeaza . Ma bucur ca eu si Isabela putem
petrece seara impreuna.
Dar, stai,
ce este cu inmoramantarea? Cine a murit? O fi cineva apropiat lui Andrei? Oare
Andrei este bine? Parea destul de abatut la telefon. Sa-l sun? Ma pun in locul
lui. Hm, eu as fi preferat sa fiu singur in momentele de acest fel dar…
fi-r-ar, oamenii sunt atat de diferiti, atatea feluri de a gandi. Ce sa fac?
Astept al doilea mesaj dar Isabela isi face
aparitia in camera, se uita cu ochi de felina la mine, opreste casuta vocala si se arunca in bratele mele
inchizandu-mi gura cu un sarut lung. Simt cum tot corpul imi este strabatut de
un fior rece si cald in acelasi timp. Pur si simplu ma las prada dulcelui
moment. O mie de ganduri mi se invat in cap doar ca pe unul il pot intelege.
Fericire.
Sunt din cale afara de fericit. Nu m-as fi gandit
ca acest lucru se va intampla. Mai ales acum cand avem toata noaptea libera.
O duc in brate prin holul minuscul, o lovesc, in
stangacia mea, cu capul de lambriuri. }ntr-un final ajung in dreptul
dormitorului si deschid usa cu piciorul drept, amortit. O las pe spate in patul
meu si ma napustesc asupra ei ca o hiena infometata acoperind-o cu sarutari
aprinse. Tabloul perfect al barbarului care se infrupta dintr-o gazela. In
sfarsit o simt, e a mea, e sub mine, o simt frematand de placere. M-as putea
gandi la viitor, poate ca va fi unul comun. Eu si gandirea mea tampita. In loc
sa ma las prada momentului, stau si fac planuri de viitor. Cat de cretin sa
fii? Scutur din cap incercand sa alung toate himerele stabilitatii, toate
himerele ce construiesc in gandurile mele de clestar un viitor in doi, cu o
tipa care, momentan, e sub mine. Si totusi… simt legatura dintre noi.
Temperatura
corpului meu creste considerabil , simt picuri de transpiratie coborand usor pe
spatele-mi incordat. In schimb, Isabela este rece ca gheata. O simt. Este
singurul fior care ma trezeste la realitate. E atat de rece incat imi transmite
ace de gheata pana in inima, ajung la creier si mi se opresc in varful
degetelor.
Sunt eu prea infierbantat, ca un bou in calduri
care nu a mai vazut femeie de secole- imi spun in gand. Daca schimbam un pic
cuvantul « secole », pe cuvant ca fraza este total adevarata.
Isabela imi trage tricoul alb de pe mine cu o
usurinta care ma lasa prost si il izbeste de perete.
Incep sa ii sarut pielea fina a gatului dar
simt cum aceasta doreste sa ma opresc.
Deschid ochii si ii vad fata Isabelei.
Ochii ei albastri care ma fascineaza atat de mult
acum au o culoare stearsa. Acestia fixeaza tavanul cu o precizie uimitoare.
In ochii ei
citesc frica. Frica aceea care nu poate fi controlata, care se instaleaza de la
sine si te praduieste fara sa te intrebe.
Dau sa ma ridic in picioare. Ma simt atat de ametit
si atat de fierbinte ca si cum as suferi de ciuma bubonica. Simt cum pielea
incepe sa imi arda si sa ma usture. Extremitatile imi sunt napadite de
intepaturi de albine. Ma doare capul, imi pulseaza ca o gura plina de masele
inflamate.
Oasele imi trosnesc de la impact. Sunt inert. M-am
izbit de ceva si vreau sa urlu. Nu pot, durerea ma amuteste. Incerc sa imi
deschid ochii. In zadar. Usturimile se transforma in arsuri. Ma arde trupul,
focul ma mistuie. Fiecare incercare de a inspira aer este ca o harjaitura de
bomfaier incins pe beregata mea. Aer, aer, ma inec, ma sufoc. Totul este uscat
si fierbinte. Doare, ustura, harjaie. Ma sufoc, aer, nu pot respira. Deja simt
cum horcai. Strang pumnii in dorinta de a mai rezista. Aer, aer… asa arata
sfarsitul?
