Capitolul 4.
Deschid usile cafenelei. Constat ca temperatura a crescut cu mult peste media normalului. Sau or fi vaporii de alcool emanati de frumoasa mea interlocutoare? Dar nu am timp sa ma gandesc la acest amanunt. Partile rele ale orasului? Dar unde se crede , in New York? Si la ce s-a referit cu parti rele? Banuiesc ca daca ii voi arata un club unde se vand droguri la tot pasul nu o sa i se para un lucru iesit comun. Trebuie sa ma gandesc bine. Vreau sa o uimesc. Si asa par un tip plictisitor pentru ea.
Pana la urma de ce incerc sa o impresionez? Da, inteleg . Am o atractie pentru ea dar niciodata nu am ajuns sa ma comport asa. Oare ea simte la fel? Oare se simte atrasa de mine? As avea sa ii pun atatea intrebari...
- Ce zici ? Mai facem turul orasului sau stam in fata usii unei cafenele, cu privirile pierdute ?
- Uite ce e. Nu stiu ce parti rele vrei tu sa vezi. Daca asta vrei sa vezi intr-un oras, e treaba ta. Eu o sa iti arat un muzeu, de unde poti lua metro-ul si o sa facem o plimbare in parc. Daca te supui planului meu bine daca nu, eu ma retrag aici.
Cuvintele mi-au iesit pur si simplu pe gura. Cred ca am fost putin prea dur. Doar ca m-am simtit usor depasit de situatie. Ma uit atent la ea cu inima cat un purice sa ii vad reactia. In schimb primesc un zambet jucaus.
- Stiam eu ca esti cu capul pe umeri. Imi place asta. Hai la muzeu.
Si Isabela ma impinge in joaca pentru a porni.
A spus ca ii place asta la mine. Asta a zis! Poate ca ziua asta nu o sa fie atat de rea pe cat mi-am imaginat-o eu.
***
Isabela ma apuca de mana in timp ce mergem pe o strada care pare a fi goala. Casele saracacioase, parca lasate in paragina de cativa ani. Mereu m-au pasionat casele vechi. Sa le aflu istoria, povestea familiei care a locuit acolo. Facem dreapta si ajungem pe bulevard. Ii strang mana tare si ii spun:
- Isabela? Am vrut sa iti pun o intrebare de cand eram la cafenea dar am zis sa nu para deplasata.
- Iar acum ca ne tinem de mana nu mai pare deplasata?
Ma priveste direct in ochi fara sa clipeasca. Urasc cand facea asta. Nu ma pot concentra pentru a reproduce niste cuvinte la limita normalului asa ca intorc capul pentru a imi reformula propozitia.
- Vroiam sa te intreb daca ai pe cineva.
Ma asteptam ca intrebarea mea sa o surprinda. Macar sa schiteasca un zambet, un semn de suparare, orice. Dar fata ei ramane neexpresiva. Aceasta continua sa ma priveasca. Am impresia ca nici nu clipeste.
Cred ca asta este momentul. Poate asteapta sa o sarut. Poate ca personalitatea ei puternica are si o slabiciune iar eu am atins-o.
Daca nu o sarut acum probabil nu o voi face niciodata. Ma cunosc. Imi cunosc lasitatea. Poate ca asta este primul spre o victorie, spre a inlatura lasitatea.
Imi fac curaj, inspir aer fierbinte si imi apropii mana de pielea ei fina. Ii trag barbia usor spre mine. In momentul cand inchid ochii si ma apropii pentru a o saruta aceasta se intoarce cu spatele la mine si fixeaza pamantul cu ochii.
- Da, am. Sunt intr-o relatie de aproximaiv doi ani.
Simt cum pamantul incepe sa mi se miste sub picioare. La ce m-am gandit? Saraca fata e suparata ca isi paraseste prietenul acolo iar eu ce fac? Ma dau la ea. Poate de asta nu a reactionat si a preferat sa ma priveasca. A sperat sa nu raspunda.
Ma simt rusinat de propria-mi persoana . Mergem de 10 minute fara ca unul din noi sa scoata o vorba. Nu ne mai tinem de mana. Nici macar nu suntem la o distanta apropiata iar caldura incepe sa devina tot mai puternica.
- Isabela, uite ce e. Imi pare rau. Nu ar fi trebuit sa fac asta. A fost un gest negandit.
- Adica ai reactionat cum ti-a spus inima. E ceva nou pentru tine asta.
Nu inteleg. Ea imi zice acum ca m-ar fi sarutat? Ca se bucura ca am reactionat asa? Imi doresc din toata inima sa schimbam subiectul. Sa sune telefonul, orice... orice.
- Iar eu am gandit cu creierul si nu cu inima. Si pentru mine e ceva nou.
Imi zambeste, ma apuca de mana si incepem sa urcam scarile muzeului.
foarte fain :)
RăspundețiȘtergereInteresanta povestea :). Abia astept continuarea :)
RăspundețiȘtergere