Capitolul 10.
-
Felix, sunt Andrei. Nu cred ca pot veni astazi seara sa o
iau pe Isabela. Familia mea se ocupa cu o inmormantare iar eu trebuie sa le fiu
alaturi. Te rog nu te supara pe mine. Te rog.
Isabela isi face aparitia in camera. O apuc de mana
fix cand sa apese butonul casutei vocale.
O trag de mana si o tin aproape, sperand ca acest
lucru sa para ca o imbratisare.
-
Sunt tot eu. O sa ajung In maxim 30 minute, tine curva
aia la tine in casa.
Isabela se napusteste-ma asupra mea . Incepe sa ma
sarute . Fiorul acela pune stapanire pe mine iar... si este mai puternic.
O iau in brate si o duc usor la mine in dormitor. O
arunc in pat iar la randul meu ma arunc peste ea . Incep sa ii sarut pielea
fina a gatului. Aceasta imi scoate tricoul si il izbeste de perete.
Totul imi este clar acum.
Imi dau seama ca trebuie sa ma opresc.
Acum este momentul ! Caldura si ameteala pun
stapanire pe mine. Trebuie sa ma ridic in picioare. Am ajuns atat de departe... Nu pot strica totul acum. Nu pot suporta
ideea de a retrai aceasta zi iar. Este singura mea sansa.
Cu ultimele puteri ma ridic in picioare si ma
sprijin de peretele incaperii. Deschid geamul , simt ca nu am aer. Racoarea
serii imi inunda sinusurile.
Aud usa dormitorului deschizandu-se. Incerc sa ma
intorc dar nu pot. Alunec pe pere aterizand in genunchi.
Ultimul lucru care il aud este sunetul unui pistol
si ecoul acestuia...
Ma trezesc inghetat de spaima. Tin minte totul. Imi
este frica de prezent dar imi este si mai frica ca sa traiesc aceasta zi iar.
Deschid ochii. Acelasi geam deschis. Acelasi vant
rece care strabate camera.
Ma ridic cu greu si cercetez camera. Goala.
Reusesc sa merg pana la intrerupator il aprind.
Ma duc in celalalt dormitor ma napustesc asupra
telefonului mobil. Formez numarul lui Andrei .
Astept ca acesta sa fie inchis in schimb am parte
de un soc.
Sunetul lui de apel se aude in sufrageria mea.
Inchid telefonul si il strang cu putere in mana.
Ma indrept spre sufragerie cu pasi marunti.
Crapaturile peretilor imi sar iar in ochi. Nu pot sa cred ca ma gandesc la asta
in astfel de momente. Ajung usor in sufragerie. Tot ce aud acum este zgomotul produs de televizor. Intru pe usa si
il vad pe Andrei. Doar ca un amanunt imi sare in ochi. Este patat de sange pe
camasa lui alba pe care probabil a dat o
caruta de bani .
Acesta isi intoarce capul si imi zambeste. Stiu ca
asta nu este zambetul lui. Il cunosc de atata timp.
-
Era si cazul sa te scoli. Credeam ca o sa innebunesc aici
de plictiseala.
-
Unde este Isabela ? Ce s-a intamplat cu ea ?
-
Aseaza-te te rog. Trebuie sa vorbim ceva important.
Ma asez la o oarecare distanta de Andrei. Simt
nebunia din sufletul lui.
-
Isabela era o curva. Nu vroia altceva decat banii mei.
Era in stare sa imi strice statul social. Si pentru ce ? Ca s-a
indragostit de cineva. Halal curva.
Simt cum ochii mi se umezesc. Nu pot sa cred ce
aud. Si asta din partea prietenului meu cel mai bun.
-
Ce...Ce ai facut cu ea ?
Pana si eu imi aud frica din glas.
-
A trebuit sa scap de ea. Ai fost inteligent ca te-ai dat
la o parte. Cine stie ce se putea intampla. Poate te nimeram pe tine.
-
Cum ai putut sa faci asta Andrei ? Nu imi vine sa
cred. Unde este e ea acum ? A murit ?
Andrei se tolaneste pe spate si priveste neonul din
sufragerie.
-
A murit din clipa in care glontul a nimerit capul.
Niciodata nu am stiut ca sunt un criminal asa bun.
Pur si simplu nu imi gasesc cuvintele. Nu stiu ce
sa fac. Nu stiu cum sa reactionez. Ar trebui sa sun la politie. Da ! Asta
trebuie sa fac. Nu imi pasa ca este prietenul meu cel mai bun. Este un criminal
iar criminalii trebuiesc pedepsiti.
-
Si cum o scapi cu asta , Andrei ? Ai un plan ?
Trebuie sa par cat de calm pot. Astept ocazia
perfecta pentru a suna la politie.
-
Am destui bani, frate. O sa dau vina pe cineva ca a
facut-o. Sunt destui prosti pe lumea asta.
Acesta incepe sa rada. Un ras animalic se aude in
toata incaperea.
Ma chinui sa ii zambesc cu toate ca ochii ma
tradeaza. Ii arunc acel zambet pe care il folosesti atunci cand cineva jefuieste
o banca iar tu doresti sa ii dai o oarecare incredere ca nu ai de gand sa apesi
acel buton de sub birou. Ah...Ce mi-as dori sa am si eu un astfel de buton.
Imi curg lacrimi reci stingandu-mi ardoarea fetei.
-
Ce ai zice de o cafea ? Cred avem nevoie amandoi de
una.
-
O cafea este bine venita.
Nu pot sa cred ca are chef sa bea o cafea in astfel
de momente.
Ma ridic in picioare si ma mai uit o data la Andrei. Inca nu imi vine sa
cred ceea ce se petrece. Cu picioarele tremurand ma indrept spre bucatarie si
inchid usa. Acum este momentul !
Mor de curiozitate sa citesc continuarea...!!!
RăspundețiȘtergereFoarte interesant!Imi pare rau ca nu mai scrii!
RăspundețiȘtergereO sa mai continui nuvelaa?? :) Pentru ca mi-as dori o continuare a povesti .. :)
RăspundețiȘtergere